Cântăreața îi face campanie soțului candidat

Soțul Cristinei Spătar, Vicențiu Mocanu, a intrat în partidul AUR și și-a anunțat candidatura la Primăria Râmnicu Vâlcea.
Soțul Cristinei Spătar este un cunoscut om de afaceri din Vâlcea și are două companii care îi merg foarte bine.

Vicențiu Mocanu are afaceri în domeniul construcțiilor și al imobiliarelor.

Referitor la viața personală, el e căsătorit din iunie 2023 cu artista Cristina Spătar. Cei doi locuiesc însă separat. „Nu m-am mutat la Vâlcea. Locuiesc în continuare în Crevedia și facem naveta. O dată pe săptămână merg eu acolo, în weekenduri vine el aici. Cred că e mult mai fain așa”, a declarat Cristina Spătar, în cadrul unei emisiuni TV.