Președintele AUR Strehaia a trecut la PNL

dan molea

Liderul PNL Mehedinți, Virgil Popescu, anunță că președintele AUR Strehaia, Dan Molea, a trecut la liberali. Și nu singur, ci cu întreaga echipă.

“Dan Molea își dorește foarte mult să dezvolte orașul Strehaia și a acceptat provocarea de a fi candidatul la primărie la alegerile de anul acesta”, a transmis Popescu.
Fostul ministru al Energiei susține că AUR este un partid toxic, care la Mehedinți nu este decât o anexă a PSD.

“Mă bucur că domnul Molea și-a dat seama că AUR este un partid toxic. În plus, AUR Mehedinți este de fapt o anexă a PSD-ului, ”un PSD mai mic”, cu 3 ”facțiuni”, respectiv Chircu – PSD Aladin Georgescu, Ganțu – PSD Marius Screciu și Folescu, care de fapt este în continuare deputat PSD.
Așa că am încredere că mehedințenii și cetățenii din Strehaia nu se vor lăsa păcăliți de aceste ”tactici”, ci vor alege PNL, pentru că PSD înseamnă stagnare”, a transmis Virgil Popescu.