Vîlceanu: PSD, partidul escrocilor

Deputatul Dan Vîlceanu, fostul preşedinte PNL Gorj şi fost ministru de Finanţe, numeşte PSD „partidul escrocilor politici” după ce fostul ministru social-democrat al Muncii, Marius Budăi, a afirmat, luni, că PNL ar fi propus aplicarea Contribuției de Asigurări Sociale de Sănătate (CASS) la pensiile care depășesc pragul de 4.000 de lei.

„PSD, partidul escrocilor politici. Astăzi, PSD a început să atace Partidul Național Liberal, acuzându-l că ar dori să introducă plata contribuției la sănătate pentru pensiile mai mari de 4000 de lei. Această acuzație din partea PSD-ului este o MINCIUNĂ, iar pesediștii sunt niște escroci care cred că toată lumea este atât de proastă încât să înghită orice minciună gogonată. ADEVĂRUL este că tocmai PSD-ul a introdus contribuția la sănătate pentru pensiile mai mari de 4000 de lei, prin domnul Adrian Câciu, în decembrie 2021, atunci când s-a adoptat OUG 130 privind unele măsuri fiscale și bugetare pentru anul 2022. Ulterior, Curtea Constituțională a declarat această prevedere neconstituțională, iar banii reținuți în decursul anului 2022 au fost restituiți pensionarilor” a notat Vîlceanu, luni seara, pe pagina de socializare.

Fostul lider al PNL Gorj întreabă cât timp mai au de gând liberalii să stea la masă cu „escrocii de la PSD”.

„Propunerea legislativă depusă de unii parlamentari PNL se referă la faptul că un contribuabil să plătească contribuția de asigurări de sănătate pentru un singur venit, indiferent câte venituri obține. Dintr-o eroare, proiectul a fost lucrat pe varianta de cod fiscal modificată de PSD prin OUG 130/2021, în care din pensiile peste 4000 de lei se reținea contribuție de sănătate. Problema a fost deja rezolvată, iar inițiatorii au trimis Comisiei de Buget-Finanțe de la Senat un amendament care corectează eroarea. Întrebarea la care trebuie să răspundă escrocii de la PSD este următoarea: acum, când această eroare a fost rezolvată, veți vota pentru ca românii să plătească o singură contribuție la sănătate, chiar dacă au mai multe venituri? Și o întrebare și pentru conducerea PNL: cât timp mai aveți de gând să stați la masă cu escrocii de la PSD, care au bătut românii în Piața Victoriei pe 10 august, au adoptat Ordonanța 13 doar să scape ei de pușcărie și nu s-au oprit niciodată din a minți oamenii doar pentru a mai obține câteva voturi?” mai spune Dan Vîlceanu.