Patron băut de un primar PNL, în toaletă

Caz bizar în Oradea, acolo unde patronul unei case de schimb valutar susține că a fost agresat de primarul comunei Dobrești, Florin Copos. De cealaltă parte, primarul de Dobrești susține că el a fost cel lovit de afaceristul care i-ar fi rupt un deget.

Cei doi și-au scos certificate medico-legale care arată că afaceristul Dănuț Sferle are nevoie de 30 de zile de îngrijiri medicale, în timp ce primarului Florin Copos i s-ar fi recomandat 25 de zile de îngrijiri.

Dănuț Marius Sferle susține că sâmbătă dimineața, în jurul orei 5:00, după ce a participat la petrecerea găzduită de o sală de evenimente din Oradea, a chemat un taximetru să-l ducă acasă.

„Înainte am plecat la toaletă. Atunci el (primarul de Dobrești, Florin Copos – n. red.) a venit peste mine acolo, în WC, și mi-a dat… m-a rupt. Am căzut jos și a dat cu pumnii și picioarele la cap, la coaste, în spate… Mă dor trei coaste de nu mai pot; m-a nenorocit pur și simplu”, a povestit Sferle, convins că a fost urmărit de edil „doar nu era să mă bată pe hol, unde sunt camere”.

Mai multe detalii aici.