Zeci de mii de sobe, schimbate prin programul “Rabla”

Bugetul propus pentru programul-pilot ”Rabla pentru sobe” se ridică la valoarea de 500 de milioane de lei, iar finanţarea se acordă pentru dispozitivele cu randament de minimum 80% şi emisii mici de poluanţi, a anunţat, miercuri, într-o conferinţă de presă, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Mircea Fechet.

Fostul șef al Gărzii de Mediu, Octavian Berceanu, a avansat încă din 2021 ideea unui nou program „Rabla” similar celui pentru maşini sau electrocasnice, care să asigure însă sisteme de încălzire a locuinţelor cu sobe de randament înalt, fiind nevoie şi de crearea unui „Registru pentru sobe”.

Câțiva ani mai târziu, propunerea a ajuns în dezbatere publică. „Pentru prima oară, lansăm în consultare publică un program de finanţare care îşi propune să înlocuiască sobele vechi, cele cu randament ineficient, aşa cum am spus mai devreme, cu unele noi, pentru că există tehnologii care pot să crească acest randament la peste 80%. Aşteptăm cu mare interes contribuţia comercianţilor, a instalatorilor de astfel de echipamente, primăriilor din ţară şi a oricărui specialist până la urmă care ne poate da un feedback”, a spus Mircea Fechet

Programul va fi în primă fază unul pilot. Dintre cele 7,5 milioane de gospodării din România, 3,5 milioane se încălzesc cu lemn de foc. Ministrul de resort a adăugat că estimarea este de a finanţa prin noul program un număr de 50.000 de sobe.